A treia vamă – calomnia

„Vama în care cuvintele noastre rănesc și distrug suflete”

„Vorba zboară, dar rana rămâne.”

Așa ne avertizează înțelepciunea veche, iar Sfinții Părinți o întăresc spunând că limba poate fi fie unealta binecuvântării, fie sabia care taie mai adânc decât orice armă.

A treia vamă a văzduhului – vama calomniei – nu se mulțumește să întrebe dacă ai spus adevărul sau ai mințit, ci pătrunde mai adânc: Ai folosit cuvântul pentru a ridica sau pentru a prăbuși? Ai împrăștiat lumină sau ai semănat umbră?

Calomnia nu e doar vorbirea de rău fățișă.

Ea se poate ascunde în glume „nevinovate”, în ironii, în „am auzit că…” sau „mi-a spus cineva…”.

Și chiar în tăceri calculate, care lasă loc suspiciunilor să crească.
Este, așa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, „o boală a sufletului care, în timp ce crede că lovește pe altul, își sapă propria prăpastie”.

Trăim într-o lume unde zvonul se răspândește mai repede decât lumina.

Rețelele de socializare, chat-urile și grupurile online au făcut ca un cuvânt rostit la supărare să poată ajunge în câteva minute la sute sau mii de urechi.

Și totuși, înaintea acestei vame, nu există scuză: sufletul va da seama de fiecare vorbă aruncată ca o săgeată.